Metoda Othmer

Terapia Neurofeedback a fost îmbunătățită continuu și se cercetează care sunt metodele cele mai eficiente pentru ca fiecare creier și fiecare sistem nervos să obțină beneficii maxime prin intermediul acestei tehnologii. Clinicienii au găsit soluții pentru a identifica strategia optimă de antrenare a creierului fiecărui individ. Există anumite adaptări ale creierului la feedbackul primit, iar dupa repetate testări de răspuns din timpul sesiunii, creierul își găseste soluția cea mai bună. Strategia creierului va fi încontinuu îmbunătățită și rafinată întocmai pe baza răspunsului la training, așadar, cu cât lucrează mai mult, cu atât devine mai eficient. Specialistii au analizat această capacitate a creierului de a-și căuta nivelul optim de funcționare prin neurofeedback, strângând informații detaliate pe parcursul anilor. S-au analizat care sunt indicatorii și parametrii care influentează succesul terapiei (de exemplu: reglarea frecventei feedbackului sau poziționarea electrozilor). Astfel, au introdus în practică acele măsuri ce sporesc eficacitatea terapiei cu neurofeedback.

Metoda Othmer a fost dezvoltată de Sue și Siegfried Othmer, care au peste 25 de ani de experiență clinică și științifică în neurofeedback. Este o metodă bazată pe client care folosește protocoale individualizate pentru a obține cele mai bune rezultate posibile în reducerea unei varietăți de simptome clinice.

 

Istoric

Biofeedbackul în zona ritmului alfa al EEG a fost descoperit încă din anii 1960 și, de atunci, a atras interesul profesionistior din sfera sănătății umane.

Începând cu mijlocul anilor 1980, Siegfried și Sue Othmer, fizicieni cu experiență în neurobiologie, au lucrat la dezvoltarea unei metode ultraperformante de neurofeedback, cunoscută astazi la nivel global sub denumirea de Metoda Othmer. Sue Othmer a dezvoltat protocoalele bipolare de antrenament, bine cunoscute pentru eficacitatea lor. Modelele lui Siegfried Othmer privind eficacitatea globală a neurofeedbackului împreună cu abordarea structurată și bine documentată a lui Sue au contribut într-o mare măsură la dezvoltarea neurofeedbackului ca tehnologie și terapie.

În anii 1980, Siegfried și Sue Othmer au fondat compania EEG Spectrum și, în 2002, Kurt Othmer a fondat EEG Info in SUA.  Începând cu anul 2012, compania Bee Medic din Germania dezvoltă sisteme de neurofeedback bazate pe metoda Othmer în strânsă colaborare cu Siegfried și Sue, exclusiv pentru EEG Info.

 

În prezent…

În ultimii 25 de ani, metoda Othmer și-a dovedit eficiența. Dezvoltarea acestei metode s-a produs în mod similar dezvoltării produselor farmaceutice: bazându-se pe protocoalele dovedite de neurofeedback, cum ar fi antrenamentul clasic beta-SMR (ritm sensorimotor), parametrii de feedback au fost optimizați și dezvoltați în continuare pe baza efectului asupra clientului, acompaniați de îmbunătățirea hardware-ului și software-ului de neurofeedback. Acest lucru a dus la faptul că semnalele neuronale care până acum erau filtrate ca zgomot („Baseline Wander”), mai exact frecvențele foarte joase (ILF = Infra Low Frequeny) sunt acum incluse în antrenamentul cu neurofeedback. Numai metoda de antrenament SCP (Slow Cortical Potentials) mai funcționează cu acest nivel de frecvență.

 

Metoda Othmer se bazează pe o combinație a trei componente:

  1. Antrenament clasic de bandă de frecvență: Antrenamentul clasic de bandă este o parte integrantă a metodei Othmer. Chiar dacă se lucrează la frecvențe foarte scăzute, se folosește dinamica metodelor de feedback. În plus, există mulți inhibitori individuali în acțiune, chiar până la 40Hz.
  2. Antrenamentul la frecvențe foarte joase (ILF = Infra Low Frequeny): După analiza unui număr mare de cazuri a devenit evident faptul ca există o reacție mai rapidă și mai bună atunci când feedbackul este oferit la o frecvență EEG mai joasă. Pe măsură ce se cauta să se ajungă la frecvențe și mai joase cu clienții, aceștia răspundeau mai rapid, mai specific, cu o utilitate mai mare a terapiei. Astfel s-a ajuns la utilizarea în feeedback a unor frecvente foarte joase (ILF = Infra Low Frequency). Eficiența antrenamentului la nivelul SCP (Slow Cortical Potentials) este acum dovedită prin numeroaselor studii realizate în Germania în ultimii ani.
  3. Antrenamentul bipolar: Studiile empirice au arătat clar că feedback-ul către creier privind modul în care cele două emisfere cerebrale funcționează în relație una cu celălaltă este mult mai eficient decât afișarea numai a activității uneia dintre ele. Majoritatea protocoalelor metodei Othmer se bazează pe poziționări bipolare ale electrozilor. Cu toate acestea, de obicei, un canal EEG este suficient, ceea ce simplifică foarte mult practica.
Proiectul este parțial finanțat de Uniunea Europeană printr-un program de startup.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Beneficiarul proiectului NeuroWellness SRL, CF 40341260 , RC, Mun. Ploiesti, str. Maramures nr. 12, camera D-13, jud. Prahova.

Copyright @ 2019 NEUROWELLNESS. Toate drepturile rezervate.
Website powered by Lucian and Partners