Eficacitatea neurofeedback-ului ILF în diverse grupuri diagnostice
Un studiu recent realizat de Theis și colaboratorii (2025) examinează eficacitatea ILF Neurofeedback în diferite categorii diagnostice și investighează dacă schimbările subiective ale simptomelor se corelează cu măsurători obiective de performanță.
Introducere
La nivel global există o creștere a afecțiunilor psihiatrice, ceea ce duce la o cerere tot mai mare de tratamente. Psihoterapia, bazată pe procese de învățare, și farmacoterapia, care vizează dezechilibrele chimice, sunt cele două opțiuni terapeutice dominante, considerate eficiente în tratarea tulburărilor psihiatrice.
Cu toate acestea, accesul la psihoterapie nu este întotdeauna disponibil, iar timpii de așteptare pot ajunge până la câteva luni, existând și rate ridicate de abandon. Farmacoterapia este utilizată pe scară largă, dar în multe cazuri pot apărea efecte secundare care reduc calitatea vieții. În plus, aceasta nu produce efecte de lungă durată, ceea ce înseamnă că beneficiile pot dispărea imediat după întreruperea medicației. În unele cazuri, tratamentul medicamentos nu duce nici măcar la rezultatele dorite.
Astfel, cererea pentru noi abordări complementare este în creștere. Neurofeedback-ul este una dintre acestea. El se bazează pe ideea depășirii dereglărilor în activitatea cerebrală care contribuie la dezvoltarea tulburărilor psihice. Diverse studii (inclusiv studii de caz) au demonstrat eficiența neurofeedback-ului.
Designul studiului
Într-un studiu observațional, au fost colectate date de la 256 de persoane tratate în clinici terapeutice. Participanții au fost grupați conform codurilor ICD-10 F în patru categorii:
- F3 – Tulburări afective (MO)
- F4 – Tulburări nevrotice, legate de stres și somatoforme (NS)
- F8 – Tulburări ale dezvoltării psihologice (PD)
- F9 – Tulburări comportamentale și emoționale cu debut în copilărie și adolescență (BE)
Atât simptomele raportate de pacienți (criterii subiective), cât și testele de performanță cognitivă continuă au fost evaluate pentru corelație.
Evoluția simptomelor
Monitorizarea simptomelor este o metodă utilizată frecvent în neurofeedback. Aceasta urmărește simptomele relevante pe parcursul antrenamentului. În acest studiu, monitorizarea simptomelor a fost realizată după fiecare sesiune de neurofeedback ILF. S-a constatat că scorul mediu al simptomelor scade semnificativ în timp. Cea mai mare reducere a putut fi observată în primele 10 ședințe.
Analiza statistică discriminantă de corespondență a datelor din monitorizarea simptomelor a generat graficul de mai jos. Se poate observa că, pentru diferitele grupuri de tulburări, există profiluri de simptome distincte, care diferențiază un grup de celelalte.
Testul de performanță continuă
Testul QIK (test de performanță continuă) este o măsură obiectivă folosită pentru a obține informații precum timpul de reacție sau erorile de comitere și omitere. Testul QIK a fost efectuat înainte și după antrenamentul cu neurofeedback ILF. Analiza datelor a arătat o reducere semnificativă a timpului de reacție după antrenamentul cu neurofeedback, indiferent de grupul diagnostic. Același lucru este valabil și pentru erorile de omitere și comitere — s-a observat o reducere semnificativă a ambelor tipuri de erori după antrenament, independent de grupul diagnostic.
Corelația dintre cele două măsurători
Corelația dintre măsurătorile obiective și cele subiective a fost evaluată. Pentru grupul cu tulburări afective, s-a găsit o corelație între schimbările observate în monitorizarea simptomelor și erorile de comitere. În plus, în grupul PD (tulburări ale dezvoltării psihologice) s-a identificat o corelație între măsurătorile monitorizării simptomelor și răspunsurile corecte, precum și erorile de omitere.
Concluzie
Acest studiu, realizat într-un cadru natural, a demonstrat eficiența neurofeedback-ului ILF asupra autoevaluării și performanței în patru grupuri diagnostice. S-au observat atât o reducere a simptomelor, cât și o creștere a performanței măsurate prin testul QIK. Deși în unele grupuri diagnostice s-a constatat o corelație între reducerea simptomelor și îmbunătățirea performanței, acest lucru sugerează că evaluările subiective și măsurătorile obiective ale performanței ar putea fi fie independente, fie condiționat dependente de grupul diagnostic sau de simptomele specifice.
Referințe
RO 
EN